Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Marius Andrei Enache: “Cel mai bun antrenor cu care am colaborat a fost Cristi Ungureanu!”

0 Comments 📁 Interviuri 🕔12.August 2017
Marius Andrei Enache: “Cel mai bun antrenor cu care am colaborat a fost Cristi Ungureanu!”

1. Salut, Marius, si felicitari pentru transferul la Unirea Ruginoasa. Fa-mi o scurta prezentare a ta, precizand echipele pentru care ai evoluat pana acum in “judeteana”.

Salut! Multumesc celor de la Unirea Ruginoasa! Mi-am inceput cariera de fotbalist la Unirea Scanteia, in Liga a 5-a. După o perioada petrecuta acolo, am fost remarcat de Cristi Ungureanu (antrenor CS Stiinta Miroslava) intr-un meci amical impotriva celor de la Miroslava. A venit apoi transferul la Miroslava, contactul cu esalonul al treilea al fotbalului romanesc nefiind tocmai cum imi propusesem eu sa fie. M-am reintors la Scanteia. Aventura mea din “judeteana” a continuat cu doua experiente de scurta durata la Rapid Dumesti si Podu Iloaiei.

2. In aceasta vara ai fost curtat de cel putin doua echipe despre care stiu eu. Ce te-a facut sa optezi pentru Unirea?

Am fost ofertat de patru echipe, printre acestea numarandu-se si una de Liga a 3-a. Am fost foarte aproape sa merg la Erbiceni, dar m-am razgandit in ultimul moment. Sincer, nu imi pare rau ca am facut-o! Am ales Unirea Ruginoasa pentru grupul de jucatori de acolo, pentru oamenii din conducere si pentru increderea pe care mi-a oferit-o Marius Dulcianu.

3. Privesti Ruginoasa ca pe o rampa de lansare spre Liga a 3-a sau poate chiar Liga a 2-a? Sau doresti sa te axezi pe job, iar fotbalul sa il practici de placere, duminica, cu baietii?

Nu este cazul! Unirea Ruginoasa nu reprezinta o rampa de lansare pentru mine. Dupa cum v-am spus si mai sus, am fost ofertat deja de o echipa de Liga a 3-a si am refuzat. Ma axez in special pe serviciu si familie! Mi-am dorit sa ajung sa joc la un nivel inalt, dar nu s-a putut (traim in Romania). Asa ca o sa joc fotbal doar din placere!

4. La fosta ta echipa, Unirea Scanteia, ai evoluat atacant. Te-am vazut in Erbiceni-Scanteia si, la o prima vedere, principalele tale calitati par sa fie viteza si driblingul. Si acum intrebarea: varf sau mijlocas de banda, ce preferi?

In atac ma simt cel mai bine. Este adevarat, pot juca si mijlocas stanga, insa nu dau randament maxim. Sper ca si oamenii de la noua mea echipa sa inteleaga ca eu imi doresc sa joc in fata!

5. Cu cine te cunosti de la noua ta echipa? Ai jucat un prim amical in care ai si marcat (n.r. 3-1 cu CSM Pascani), cum a fost?

Ma cunosc cu mai multi jucatori: Miron, “Ceapa”, Caragea, Marius Dulcianu. Cu unii dintre ei am fost si coechipieri! Despre meciul amical împotriva celor de la Pascani pot să zic ca a fost un meci frumos, usor, cu multe ocazii de partea noastra, diferenta consemnata la final putand fi una mult mai mare.

6. Care este cel mai bun antrenor cu care ai colaborat pana acum? S-a creat falsa impresie ca rolul unui antrenor in Liga a 4-a este foarte putin important. Tu cum vezi lucrurile?

Cel mai bun antrenor cu care am colaborat a fost Cristi Ungureanu. Eu cred că orice echipa de fotbal ar trebui sa aiba antrenor, indiferent ca e Liga a 4-a sau a 5-a! Sunt si jucatori fara experienta, care sunt la inceput si au nevoie de indicatii, cuvinte de incurajare… Avand atatia ani de fotbal la activ, nu as putea spune despre un antrenor ca ma ajuta foarte mult de pe margine.

7. Dar cel mai bun fundas, cu care sa fi avut mai mult de furca pe “tarlalele” Ligii a 4-a?

Nu pot sa zic ca am intalnit acel fundaș care sa îmi dea bătăi de cap. Asta nu înseamnă ca nu sunt jucatori buni.

8. Ruginoasa se va bate la titlu in acest an alaturi de Victoria Letcani, Unirea Mircesti si Flacara Erbiceni. Cine crezi ca va ceda prima? Sau esti de parere ca va fi o lupta intre 3-4 echipe pana spre final?

Nu știu care echipa va ceda prima. Consider ca lupta se va da intre doua echipe: Unirea Ruginoasa si Victoria Letcani!

9. Programul Ruginoasei, cu doua derby-uri (Mircesti si Letcani) si o deplasare la Harlau in primele 5 etape, cum il apreciezi?

Nu este un program greu, in masura in care nu conteaza foarte mult ca derby-urile au loc la inceputul sezonului sau spre finalul turului. Suntem jucători cu experienta si am incredere ca vom avea un inceput excelent de sezon!

10. La final, lasa aici un mesaj pentru fanii echipei Unirea Ruginoasa sau orice altceva ce ai dori sa adaugi inainte de startul editiei 2017/18 a Ligii a 4-a Iasi. Multumesc!

In primul rand,vreau să fie alaturi de noi si sa vina in numar cat mai mare la stadion, pentru ca la final sa strigam “Unirea Ruginoasa, campioana!”

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

<