Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Eduard Savoaia duce Miroslava in turul IV al Cupei Romaniei

0 Comments 📁 Stiri 🕔13.September 2017
Eduard Savoaia duce Miroslava in turul IV al Cupei Romaniei

Romascanii au avut un start mai bun de meci, concretizat in primele zece minute ale intalnirii prin fiul antrenorului Gabriel Tapu. Cosmin (9′) a interceptat un balon la 25 de metri de poarta lui Avram si l-a invins pe goalkeeperul Miroslavei cu o executie ce a “muscat” pamantul.

Mai mult, Iosif Netbai a avut in varful bocancului golul de “2-0”, putin lipsind ca sutul sau sa prinda spatiul portii.

La urmatorul atac, Miroslava a restabilit egalitatea. Cainari a saltat mingea peste defensiva adversa, iar Buhacianu, dupa o ocazie irosita in prealabil (sut imprecis din 6 metri, 18′), nu a mai avut mila, punctand pentru 1-1.

Finalul primei reprize i-a apartinut echipei iesene. Buhacianu a fost foarte aproape sa ii intoarca serviciul lui Cainari, a carui lovitura de cap a fost scoasa din vinclu de portarul Baiceanu. Apoi, cu putin timp inainte de fluierul ce anunta pauza, Buhacianu a fost surprins in ofsaid, unul microscopic, iar cele doua formatii au intrat la vestiare cu cate un gol.

Cristi Ungureanu a operat doua modificari, in ideea de a rezolva deplasarea de la Roman in 90 de minute. Alexandru Izmana i-a luat locul lui Eduard Sandu la pauza, iar Cosmin Nemtanu a fost introdus in locul lui Robert Ambrosie, zece minute mai tarziu.

Cu toate acestea, Vali Buhacianu a ramas cel mai periculos om al Stiintei. In minutul 72, demarcat in zona punctului de la 11 metri, jucatorul venit de la Atletico Vaslui a trimis un voleu peste poarta.

CSM Roman a raspuns destul de repede, dupa ce Netbai (78) l-a incercat pe Avram cu o executie interesanta, portarul Miroslavei fiind nevoit sa intervina si in minutul 83, la un sut venit de la mare distanta.

CE S-A INTAMPLAT IN PRELUNGIRI

CSM Roman a fost echipa care a insistat mai mult in atac, fiind aproape sa revina la conducere in finalul primei reprize a prelungirilor.

In minutul 110, romascanii i-au solicitat cu insistenta centralului bacauan o lovitura de pedeapsa, insa au sfarsit prin a se alege cu un avertisment.

FILMUL LOVITURILOR  DE DEPARTAJARE

Prima serie: Avram apara sutul lui Marin, 0-0! Buhacianu rateaza si el!

A doua serie: Popa transforma, 1-0! Izmana face 1-1!

A treia serie: Braescu trage in blocajul lui Raul, 1-1! Caruta rateaza, la randul sau!

A patra serie: Iosif Netbai il invinge pe Avram, scorul devine 2-1! Chindris pentru 2-2!

A cincea serie: Grigore rateaza! Savoaia executa pentru calificarea Miroslavei! Savoaia face 3-2 pentru Miroslava si suntem in turul 4!

CSM Roman: Angel Baiceanu – Sorin Dutciuc, Marian Marin, Cosmin Tapu, Vasile Chirilescu, Iosif Netbai, Madalin Popa, Relu Grigore, Bogdan Braescu, George Mocanu, Catalin Aeroaiei.

Rezerve: Ionut Bicleanu, Daniel Marin, Claudiu Scanteie, Alin Mocanu, Constantin Antim, Constantin Craciun, Andrei Florean.

Stiinta Miroslava: Raul Avram – Vasile Curchi, Andrei Chindris, Paul Mateciuc, Sebastian Bucur, Denis Botezatu, Cornel Cainari, Robert Ambrosie, Eduard Sandu, Adrian Viorica, Valentin Buhacianu.

Rezerve: Sabin Tintea, Horia Crisan, Cosmin Nemtanu, Robert Caruta, Alexandru Izmana, Eduard Savoaia, Adrian Sasu.

Introdusi pe parcurs la Miroslava: Izmana (46), Nemtanu (55), Robert Caruta (75′), Savoaia (97).

Au arbitrat, la centru, Sergiu Mavriche (Bacau), asistat la cele doua linii de botosanenii Radu Cretu si Valentin Popovici.

Stadion: Moldova

Spectatori: 50

MIROSLAVA-HERMANNSTADT SE DISPUTA LA URICANI

Aceasta nu este singura veste buna primita de Stiinta Miroslava astazi, dupa ce federalii veniti in vizita de lucru la Uricani le-au dat iesenilor unda verde pentru disputarea partidelor de Liga a 2-a la baza sportiva din localitate. CS Stiinta Miroslava-AFC Hermannstadt, meci din cadrul etapei a 8-a a Ligii a 2-a, se va disputa, asadar, sambata, incepand cu ora 11:00, la Uricani!

In primul rand dorim sa multumim Primariei si Consiliului Local Miroslava pentru tot suportul si ajutorul oferit. De asemenea, suntem recunoscatori celor de la CSM Politehnica Iasi si Primăria Municipiului Iași pentru ca am putut juca 3 meciuri in Copou. A fost o perioada grea in care numai cei din interiorul clubului stiu cat efort a fost depus. Suntem bucurosi ca am revenit acasa. Mai avem multe de pus la punct, insa le vom rezolva treptat si organizat. Sa speram ca dupa aceasta veste buna sa mai vina inca una de la Roman si sa ne calificam in faza urmatoare a Cupei Romaniei.

Daniel Acatrinei, presedinte CS Stiinta Miroslava

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *