Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Com-Val Valea Lupului obține prima victorie în amicale

0 Comments 📁 Liga 5 🕔20.July 2020
Com-Val Valea Lupului obține prima victorie în amicale

Com-Val Valea Lupului a dispus, scor 2-1, de Podgoria Cozmești, într-un nou meci amical programat la sfârșitul săptămânii, în care gazdele au ieșit învingătoare și datorită unei doze considerabile de noroc.

Prima reușită a întâlnirii a venit după o lovitură de colț executată foarte bine de Radu Macovei, mingea fiind reluată cu capul, imparabil, din 6 metri. Autor-Marian Dumitru.

Cozmeștiul a început să pună presiune și, după o suită de ratări, care a culminat un penalty irosit (șut pe lângă), a băgat mingea în poartă pentru 1-1. Numai că, în urma consultărilor dintre arbitrul de centru și asistentul de pe atacul oaspeților, golul a fost anulat din cauza unui ofsaid.

Prima parte s-a încheiat cu Valea Lupului în avantaj, 1-0.

După reluare, Com-Val a mai lovit încă o dată prin același Marian Dumitru, care a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă, scor 2-0.

Cozmeștiul a continuat să își pistoneze adversarul și, finalmente, a redus din diferență, 2-1.

Deși a avut timp suficient să obțină măcar un rezultat de egalitate, și ținând cont de modul în care s-au desfășurat ostilitățile, Podgoria a plecat învinsă de Valea Lupului, la capătul unui joc cu multe lipsuri. De apreciat totuși ambiția celor două combatante!

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *