Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Final de sezon în Divizia de Ciurea. Podiumul: Amonte, CS Ciurea și Young Boys

0 Comments 📁 Divizia de Ciurea 🕔28.November 2022
Final de sezon în Divizia de Ciurea. Podiumul: Amonte, CS Ciurea și Young Boys

Duminică, 27 noiembrie 2022, s-a tras cortina peste ediția a III-a a Diviziei de Ciurea, competiție care a adunat la start nu mai puțin de 12 echipe și care și-a desemnat, încă de săptămâna trecută, noua campioană – Amonte Ciurea, după două sezoane dominate de Luceafărul Lunca Cetățuii.

Ultima etapă a Memorialului “Petrică Moșneagu”, titulatura sub care s-a desfășurat această ediție a turneului amical de fotbal în sistem 8+1, a reprezentat o miză reală doar pentru FC Wolves, care viza o clasare mai bună, respectiv pentru CS Ciurea și Young Boys Ciurea, echipe aflate în luptă directă pentru locul 2 în Divizie.

Finalmente, atât CS Ciurea, cât și Young Boys, au pierdut puncte, duminică, podiumul rămânând astfel neschimbat. Un salt important l-au făcut “lupii”, care aveau să încheie anul pe locul 6, în condițiile în care, la finalul etapei a 13-a, aceștia se aflau pe un nemeritat loc 9.

În primul meci al zilei, CS Ciurea s-a înclinat în fața lui FC Wolves, scor 0-2, rezultat care a pus “Portocala Mecanică” în situația ingrată de a-i face galerie lui Amonte în jocul care a pus punct campionatului. Cosmin Rotariu, jucător transferat de la Slobozia, și Florentin Balan (“Papanel”) au înscris golurile “lupilor”. FC Wolves a fost desemnată ulterior, pentru al doilea sezon la rând, ECHIPA FAIR-PLAY!

Amonte Ciurea-Young Boys Ciurea, prezentată drept finala care nu a mai avut loc, după parcursul mai slab al lui YB pe acest final de sezon, a fost marcată de echilibru, startul aparținându-i în mod clar campioanei Amonte. Aceasta a înscris prin Alin Dumitriu, una dintre revelațiile sezonului, pentru ca apoi să beneficieze și de o lovitură de pedeapsă. Scorul a rămas, însă, 1-0, după ratarea penaltiului.

Young Boys a revenit prin Ionuț Teșcu, dintr-o lovitură liberă în care mingea a fost deviată involuntar, în proprie poartă, de căpitanul lui Amonte, Alex Rotaru.

S-a terminat nedecis, 1-1, în ciuda încercărilor repetate ale lui Young Boys de a forța victoria, rezultat care ar fi propulsat-o pe poziția a doua în clasament.

Aceste două jocuri au fost urmate de o scurtă festivitate de premiere, în cadrul căreia familia Mosneagu a primit o plachetă de apreciere din partea domnului primar Cătălin Lupu, iar echipele au fost răsplătite cu diplome și trofee pentru munca depusă în cele trei luni de întrecere.

S-au mai acordat o serie de premii individuale, după cum urmează: Alexandru Gabriel David (Amonte Ciurea) – portarul sezonului, Kevin Iacob (CS Ciurea) – cel mai promițător tânăr, Silviu – cel mai înfocat suporter, Stejarul Ciurea – cea mai frumoasă galerie, Young Boys Ciurea – cea mai tânără echipă.

Divizia de Ciurea urmează să revină în primăvara anului viitor, existând premize ca numărul echipelor să crească. Trendul este unul ascendent în Divizie, turneu care a debutat în toamna lui 2021 cu 8 echipe la start – Luceafărul Lunca Cetățuii, CS Ciurea, FC Dumbrava, Amonte Ciurea, FC Tineretului, FC Slobozia, FC Vișoianu și Astoria Knights. În sezonul al doilea, alte două formații au venit în Divizie – Young Boys Ciurea și FC Wolves, pentru ca ediția din această toamnă să asimileze încă două echipe: Viitorul Hlincea și Stejarul Ciurea.

Duminicapetarla.ro mulțumește Primăriei și Consiliului Local Ciurea, dar și echipelor participante, pentru o colaborare impecabilă pe parcursul celor trei ediții. Felicitări tuturor pentru entuziasm, mobilizarea de care ați dat dovadă și pofta de fotbal cu care v-ați prezentat la teren, duminică de duminică, în tot acest timp!

Mulțumiri, de asemenea, și colaboratorilor mei, care au pus umărul la promovarea celei mai deștepte idei pe care au avut-o oamenii din fotbalul amator ieșean în ultimele două decenii.
Mulțumesc, Iasmina, pentru filmarea jocurilor, indiferent de condițiile meteo (ploaie, lapoviță, vânt, căldură toropitoare)!
Mulțumesc, Marian Nistor, pentru că te-ai alăturat acestui turneu!

ETAPA A 14-A, PE SCURT

FC Wolves – CS Ciurea 2-0
Marcatori: Rotariu, Balan

Amonte Ciurea – Young Boys Ciurea 1-1
Marcatori: Dumitriu, respectiv Teșcu

CLASAMENT FINAL

1. Amonte Ciurea 28p, 2. CS Ciurea 22p, 3. Young Boys Ciurea 21p, 4. FC Vișoianu 20p
5. Luceafărul 19p, 6. FC Wolves 16p, 7. Astoria Knights 16p, 8. Viitorul Hlincea 16p
9. FC Dumbrava 14p, 10, Stejarul Ciurea 8p, 11. FC Tineretului 4p, 12. FC Slobozia Forest 3p

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/duminica/public_html/wp-content/themes/sportimo-theme/functions/filters.php on line 163

Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/duminica/public_html/wp-content/themes/sportimo-theme/functions/filters.php on line 164
<