Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Miroslava are “reminder”, maine, in Cupa Romaniei

0 Comments 📁 Stiri 🕔12.September 2017
Miroslava are “reminder”, maine, in Cupa Romaniei

Stiinta Miroslava intalneste maine, pe stadionul “Moldova” (Roman), liderul Seriei 1 al Ligii a 3-a, CSM Roman, intr-un meci ce se va disputa intr-o singura mansa si care conteaza pentru turul III al Cupei Romaniei. Este primul si totodata ultimul pas pe care trebuie sa il faca Miroslava pentru a pune mana pe cei 1000/5000 EUR oferiti de FRF echipelor calificate in turul IV, dupa ce in vara s-a schimbat modul de premiere.

Fotbalistic, meciul de la Roman poate fi privit ca un “reminder” pentru jucatorii care reuseau sa scape de povara Ligii a 3-a la finalul sezonului trecut. In cazul in care nu isi revin cat mai repede in urma contactului cu rigorile ligii secunde, baietii lui Cristi Ungureanu ar putea sa se reintoarca la fotbalul semiprofesionist din esalonul al treilea.

Diferentele dintre Liga 2 si Liga 3 sunt in continuare foarte mari, asa cum si Liga 1 se pozitioneaza cu mult in fata ligii secunde, iar miercuri urmeaza sa aflam mai exact ce se poate intampla atunci cand o codasa a Ligii a 2-a da piept cu un adversar de Liga 3, cu un start foarte bun de sezon, incununat cu acel 4-1 din etapa trecuta (vs AFK Csikszereda).

Pentru Miroslava acest joc poate fi unul cu doua taisuri: 1) castigi in deplasare si mai adaugi cateva “puncte” la moral sau, dimpotriva, 2) pierzi si te afunzi tot mai tare, in conditiile in care, sambata, bate la usa liderul Ligii a 2-a!

Apropo de meciul Stiintei cu Hermannstadt, de sambata, tot maine urmeaza sa vina comisia FRF pentru a inspecta baza sportiva de la Uricani si, implicit, pentru a le da OK-ul oficialilor formatiei iesene. In caz contrar, locul de disputare a partidei cu Hermannstadt se va adauga mormanului de probleme cu care s-a confruntat Stiinta din momentul promovarii pana acum.

In stagiunea precedenta, cele doua formatii s-au intalnit in trei randuri: campionat (tur-retur) si Cupa Romaniei. Miroslava s-a impus de fiecare data, cea mai de pret victorie fiind cea adusa de mijlocasul Petru Agrigoroaei, jucator ce a mentinut-o pe Stiinta in cursa pentru promovare.

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *