Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Înfrângere severă pentru “lupi”, consemnată în condiții speciale

0 Comments 📁 Liga 5 🕔13.September 2021
Înfrângere severă pentru “lupi”, consemnată în condiții speciale

ACS ComVal 2020 Valea Lupului a suferit, duminică, prima înfrângere a sezonului, scor 2-6 (1-3), pe terenul Unirii Podu Iloaiei, având drept alibi lotul subțire ce i-a adus în situația de a încheia meciul de la Podu Iloaiei cu patru oameni mai puțin.

Portarul Dragoș Călin, plecat în străinătate, principalul marcator, Iulius Vasilache, și Cătălin Seserman, ambii suspendați, sunt doar câțiva dintre jucătorii pe care nu a putut conta ComVal din primul minut al meciului din cadrul etapei a 4-a a Ligii 5, Seria a II-a.

Jocul a început bine pentru “lupi”, după ce unul dintre nou-veniți, Marian Șumulanschi, a reușit să deschidă scorul, 0-1. Până la pauză, însă, gazdele au revenit, punând două goluri între ei și adversari, scor 3-1.

Mihai Vălianu a apropiat-o pe ComVal la un singur gol, 3-2.

Ulterior, pe fondul unor accidentări, care nu au putut fi acoperite cu rezerve, dar și a unei eliminări – Radu Popescu, în minutul 80, ComVal a terminat partida în genunchi, încasând gol după gol din partea unui adversar care a simțit mirosul de “sânge” și a lovit de câte ori a putut.

Petru Eftimie, Andrei Chirilă, ambii cu câte o “dublă” în cont, Paul Lăzărescu și Romario Busuioc au punctat pentru Unirea Podu Iloaiei, care a trecut în clasament peste adversarul direct.

Mihai Vălianu, unul dintre oamenii de atac ai lui ComVal, s-a accidentat și este incert pentru etapa următoare, atunci când vor reveni în schimb Vasilache și Seserman. Până atunci, conducerea ComVal este obligată să caute soluții pentru a ramâne în obiectivul propus.

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

<