Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Amonte obține o nouă victorie importantă, Luceafărul rămâne singura echipă neînvinsă din Divizie

0 Comments 📁 Divizia de Ciurea 🕔08.May 2023
Amonte obține o nouă victorie importantă, Luceafărul rămâne singura echipă neînvinsă din Divizie

Campioana Amonte își respectă blazonul și mai face încă o victimă cu nume în Divizie, după Young Boys. Ștefan Dăscălescu a deschis scorul cu CS Ciurea, dintr-o fază fixă (corner) executată de pe partea stânga de Ionuț Amariței.

Radu Tanasă a avut în vârful ghetei golul egalizator, însă a trimis din penalty pe direcția în care a plonjat portarul și scorul a rămas 1-0.

Egalarea avea să vină ceva mai târziu, tot de la punctul cu var, autor Andrei Aparaschivei.

Ștefan Bura a marcat golul victoriei printr-o execuție spectaculoasă din afara careului.

Deși a beneficiat de două lovituri de pedeapsă, din care doar una transformată, CS Ciurea a trebuit să se recunoască învinsă la final, asta și pe fondul unei intervenții incredibile a veteranului Dobrin Negru, care a scos mingea de “2-2”, după ce Aparaschivei l-a culcat pe portar și a avut întreaga poartă la dispoziție pentru a înscrie.

Amonte obține astfel cel de-al treilea succes al sezonului și privește cu jind în urmă, la acel 2-3 halucinant cu Stejarul Ciurea.

Etapa a fost deschisă de “lupi”, care au trecut la limită de Viitorul Hlincea, asigurându-și încă o săptămână pe prima poziție a clasamentului.

Luceafărul nu a avut probleme cu FC Tineretului, scor 5-1, un rezultat așteptat fiind înregistrat și în epilogul rundei, FC Slobozia Forest – Young Boys Ciurea 1-4.

Astoria Knights a anihilat-o perfect pe Stejarul, făcându-și viața ușoară după golurile înscrise de Ionuț Andone, Emanuel Vasile și Eduard Dulcianu. Singura reușită a Stejarului a fost semnată de Răzvan Rusu.

REZULTATE ÎNREGISTRATE ȘI MARCATORI

FC Wolves – Viitorul Hlincea 3-2
Marcatori: Rotariu, Păpăruz, Balan, respectiv Muraru, Ov. Dăscălescu

Amonte Ciurea – CS Ciurea 2-1
Marcatori: Șt. Dăscălescu, Bura, respectiv Aparaschivei (pen)

Luceafărul Lunca Cetățuii – FC Tineretului 5-1
Marcatori: Nantu, Șt. Carp (2), Bejinaru (2), respectiv Satala

Astoria Knights – Stejarul Ciurea 3-1
Marcatori: Andone, Manu, Dulcianu, respectiv R. Rusu

FC Slobozia Forest – Young Boys Ciurea 1-4
Marcatori: Căliman (pen), respectiv Danciu (2), Șorea, Ciută

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

<