Duminica pe tarla

Fotbalul judetean si povestile sale

Blog

Dumbrava câștigă în premieră Divizia de Ciurea

0 Comments 📁 Divizia de Ciurea 🕔12.July 2023
Dumbrava câștigă în premieră Divizia de Ciurea

Ultima etapă a sezonului IV a angrenat-o pe Amonte Ciurea, campioana în exercițiu, într-o luptă contracronometru cu Slobozia Forest, pentru a acoperi handicapul de 20 de goluri pe care îl avea față de prima clasată, FC Dumbrava, în primul campionat din istoria Diviziei care avea să se decidă la golaveraj.

Amonte nu a avut sorți de izbândă, misiunea anunțându-se una aproape imposibilă încă de la început. Cea mai clară victorie a fost înregistrată de Luceafărul, în sezonul III, 13-1 contra aceluiași adversar, Slobozia Forest.

S-a terminat 11-3, printre marcatorii lui Amonte strecurându-se și unul dintre viitoarele transferuri pe care le va opera Alex Rotaru în vacanța de vară (Ștefan Pricope, de la FC Tineretului).

În urma acestui rezultat, FC Dumbrava a devenit, în premieră, noua campioană a Diviziei de Ciurea.

Sezonul de primăvară-vară s-a încheiat cu un meci foarte ofertant între Luceafărul și Young Boys. Luceafărul a avut parte de un start ideal, marcând rapid, prin Pârlea, două goluri. Young Boys s-a trezit târziu, la 0-4, reușind să se apropie la un singur gol diferență, fapt ce a făcut ca Marian Pavel (FC Dumbrava) să fie declarat, ulterior, cel mai bun portar al sezonului.

Luceafărul încheie sezonul pe locul 3, în timp ce Young Boys, deși a dat golgeterul – Răzvan Danciu (16 goluri), a dezamăgit crunt în campionat, doar locul 9, după cele două trofee bifate – Cupa Diviziei de Ciurea, Supercupa Comunei Ciurea.

Luceafărul a punctat și la capitolul “tinerețe”, după ce Ștefan Carp a fost desemnat de organizatori cel mai tânăr jucător, iar Remus Crețu a primit premiul individual acordat celui mai promițător tânăr din Divizie. Cu diplome de apreciere aveau să se aleagă și galeria lui Amonte, formată din prietenele, rudele și soțiile jucătorilor, respectiv cele două mame ale jucătorilor de la FC Wolves care au fost prezente în permanență pe Strada Olarilor. Silviu a rămas în continuare cel mai fidel suporter, iar premiul de fair-play i-a fost acordat echipei CS Ciurea.

Urmează o pauză de aproximativ o lună în Divizie, interval de timp în care se vor stabili coordonatele sezonului V, programat să înceapă undeva în partea a doua a lunii august.

REZULTATE ÎNREGISTRATE ȘI MARCATORI

FC Slobozia Forest – Amonte Ciurea 3-11
Au marcat: Duca, Moisă (2), respectiv Al. Duca (2), Șt. Dăscălescu (2), Rotaru (3), Dumitriu (2), Pricope, Bura

Luceafărul Lunca Cetățuii – Young Boys Ciurea 4-3
Au marcat: Pârlea (2), Bejinaru, Nantu, respectiv Danciu (pen), Șorea, Teșcu

Share this article with friends

No Comments

Sorry, No Comments, Yet !

There are no comments for this article at this moent, but you can be first one to leave a comment.

Write a Comment

<